Se trezește la 7.00 dimineața. Își ia micul dejun, iar apoi merge la cursuri de șoferie. După care pleacă la Întreprinderea cu Capital Străin OILTECH S.R.L, unde a fost angajat oficial în funcția de controlor calitate finită prin intermediul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM) în luna aprilie 2018. Octavian Bejenaru este un tânăr de 30 ani originar din or. Soroca, care a absolvit Universitatea Agrară de Stat la specialitatea Mecanizarea Agriculturii. Timp de 8 ani a încercat să se angajeze, dar fără succes, până s-a adresat la AMM.
„Nu putem să te luăm, că ești persoană cu dizabilitate de gradul I”
Octavian s-a născut cu o malformație congenitală la ambele brațe, însă dizabilitatea nu a constituit niciodată pentru el o piedică, chiar dacă, spune el, a fost și discriminat: “Am practicat neoficial munca de tractorist. Cu timpul – mărturisește tânărul – puteam să devin inginer, însă angajatorii îmi spuneau direct „Nu putem să te luăm, că ești persoană cu dizabilitate de gradul I”.
După aplicare în programul Angajare Asistată
În februarie 2018 Octavian a participat în cadrul Trainingului „Instruirea şi formarea abilităţilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi” organizat de AMM, în cadrul căruia el a dat dovadă de responsabilitate, interes și motivație de a obține mai multe cunoștințe noi despre drepturile sale, şi-a format abilităţi de a se prezenta la un interviu de angajare. Octavian spune că instruirea l-a influențat foarte mult și l-a ajutat în procesul de angajare. De la instruire el a aflat și despre Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și în ce mod aceasta apără drepturile lui.
Încă un vis împlinit!
“Echipa AMM m-a ajutat să-mi fac certificatul medical, care atestă faptul că sunt apt de șoferie, cu unele mici restricții. La Soroca însă nimeni n-a vrut să-l semneze – spune Octavian”. Astăzi tânărul a susținut cu brio examenul intern la șoferie. Pentru el mașina nu este un lux, ci o necesitate.
Oaspete la o emisiune televizată
Octavian a devenit un exemplu de voință și curaj pentru alți tineri cu dizabilități din țară. Povestea lui de succes a fost prezentată la unul din posturile TV din țară, unde el a avut posibilitatea să povestească despre succese, obstacole și să-și împărtășească visul său de a cumpăra un tractor și de a avea o familie. Interviul cu Octavian îl puteți urmări aici.
“Acum sunt mai activ social și pot să-mi permit mai multe lucruri – spune mulțumit Octavian – Am un salariu decent, îmi pot achita cursurile de șoferie, ajut părinții și achit gazda la Chișinău. Mulțumesc mult specialiștilor de la „MOTIVAȚIE” pentru susținere și suportul acordat!”.
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.