În primăvara anului 2017, Aurelia Raru a decis că este timpul să-și schimbe destinul. Deși era o femeie fericită și împlinită, alături de un soț iubitor și micuța lor fetiță de doar 4 anișori, Aurelia își dorea ceva mai mult decât doar să asigure confortul familial. Având deja o experiență profesională vastă, unde a reușit să se afirme ca pedagog, traducător, secretar-contabil, ea a decis că are toate abilitățile necesare pentru a crește și a însuși lucruri noi. Astfel, a început să cerceteze domeniul Resurse Umane de care era fascinată de mult timp, dar nu avea curaj să-și urmeze visul.
Specialiștii Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM) au crezut în visul Aureliei și i-au oferit tot suportul necesar, prin programul Angajare Asistată, ca să se afirme și să nu cedeze la primele eșecuri. AMM i-a fost alături atunci când Aurelia a fost discriminată pe criteriul de dizabilitate sau când nu a trecut interviul de angajare.
Deși unele experiențe îi aducea dezamăgiri, Aurelia devenea tot mai pregătită pentru noile provocări. Astfel, atunci când a trecut cu brio interviul de angajare la Compania HR-Consulting SRL, pentru postul de specialist Resurse Umane, Aurelia a înțeles că, datorită perseverenței și încrederii în forțele proprii, în viață poți să le reușești pe toate, iar dizabilitatea nu poate fi un impediment.
Noul post de muncă a făcut-o să se redescopere ca femeie, dar și ca specialistă. Acum familia Aureliei se mândrește de succesele ei, iar aceasta spune că are un motiv în plus să se trezească dimineața, să îmbrace o haină frumoasă, să ia o încălțăminte cu toc și să meargă la muncă, unde este apreciată la nivel înalt de colectiv și se bucură de loialitatea angajatorului. Acum Aurelia poate să afirme cu certitudine că servește un exemplu pentru fetița sa, care se poate mândri cu o mamă de succes.
Amintim că AMM a semnat un Acord de Colaborare cu HR-Consulting SRL în luna noiembrie 2017, iar la finele anului trecut compania a fost premiată la Gala RemarcAbilitatea 2017 pentru angajarea celor mai multe persoane cu dizabilități. La moment din cei 17 angajați, în cadrul companiei HR-Consulting SRL activează două persoane cu dizabilități.
Video cu Raru Aurelia la HR-Consulting SRL
Sursa foto și video: Centrul Media pentru Tineri
Oficiu or. Chișinău
Tel/Fax:(+373-22)-66-13-93
Oficiu Vadul lui Vodă
Tel/Fax:(+373-22)-41-71-55
|
|
|
||
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |
Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.